Lifestyle

Neputința MyElectrica în fața schimbării spre digitalizare

Aplicația MyElectrica funcționează prost și doar câteva zile pe lună

Se pare că și Electrica Furnizare a fost surprinsă de digitalizare, o schimbare care tot strigă de ceva ani, însă nu ai cu cine, NCSF. După investiții grele în slogane de marketing și aplicația MyElectrica care ne îndemnau prin super concursuri să activăm factura electronică, ce să vezi, nu avem factura!

Cred că primul lucru pe care îl voi face va fi să reactivez factura pe suport hârtie, să plătească costurile poștale dacă nu sunt capabili sa livreze servicii de calitate.

Facturile în format digital, ca așa se numesc, nu electronice cum scriu ei în aplicație, s-au emis acum în luna februarie 2022 pentru perioada octombrie 2021-ianuarie 2022. Mai exact prin 15 februarie cu scadență 15 februarie :).

Să emiți facturile în 15 februarie cu data de emitere 31 ianuarie și să pui scadență tot în 15 februarie, asta înseamnă să sesizăm ANPC. Bine, ei le-au emis, sau cel puțin așa susțin, că de vizualizat nu avem unde.

Aplicația MyElectrica care până acum se mai deschidea din cănd în când, acum a murit de tot. Cei care trimiteți indexul lunar, va rog verifcați ce au facturat. Pare că au facturat pe index final estimat și nu pe cel transmis prin aplicație sau telefonic.

De mai multe zile siteul myelectrica.ro afișeaza un mesaj debitat de specialiștii în marketing ai Electrica Furnizare și sună așa: „In momentul de fata, realizam demersul operational de incarcare a unui volum considerabil de facturi in format electronic, motiv pentru care platforma si aplicatia MyElectrica vor fi temporar indisponibile. Echipa noastra depune toate eforturile pentru finalizarea actiunii in cel mai scurt timp posibil. Va multumim pentru intelegere!”

mesaj eroare myelectrica

Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns. Le-au crescut brusc numărul de clienți de nu mai fac față sistemele informatice :). Nici nu ar avea cum, când ani de zile singurele investiții s-au făcut doar in salariile și primele angajaților, orice schimbare care trebuie implementată înseamnă chin și jale. Aplicația de mobil MyElectrica și site-ul aferent sunt doar un exemplu.

Generarea sau regenerarea unor facturi eronate, stornările repetate pe facturile din ultimele 3 luni arată o incompetență crasă și o nepăsare față de mine, clientul.

La ce e bună aplicația MyElectrica?

Teoretic, aplicația ar trebui să ne ofere toate informațiile despre consumul de energie din locuință, să putem vizualiza facturile, sa facem plăți de facturi și să transmitem indexul de consum lunar. Da, însă aplicația a eșuat lamentabil la toate aceste capitole.

aplicatia myelectrica eroareFacturile apar în cont undeva după 2-3 zile de la notificare și mereu apar tot felul de erori, mai mult te enervezi. Transmiterea indexului autocitit funcționează din când în când, aleator, nu păstrează istoricul, o mizerie :(.

Iată și versiunea oficială despre super aplicația: MyElectrica reprezintă un nou instrument de comunicare dedicat clienților Electrica Furnizare, disponibil în limba română, pe smartphone și tabletă pentru utilizatorii dispozitivelor iOS și Android, putând fi descărcată din magazinele de aplicații AppStore și Google Play.

Căt de greu era să pună și pe site și pe aplicație un mesaj frumos către client, cu un design prietenos, cu un termen estimat de soluționare etc. Dar nu poți face asta cu oameni de marketing angajați pe grade de rudenie sau politic și care nu au nicio treabă cu digitalul. Lasă ca a trântit băiatul cu calculatoare acolo un mesaj, să fie. Rușinică Electrica Furnizare!

Oare cât mai trebuie să îndurăm incompetența ăstora plătiți din banii noștri?

Stock Busters eMAG 2022 Oferte

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button